Incertitudinea, condiția de bază a creștinismului – Steinhardt despre credință (4)

Incertitudinea e legea fundamentală a civilizaţiei occidentale – şi îi e semn zodiacal; e şi condiţia de bază a creştinismului. Dar ei i se alătură — „nedovedită” pe plan omenesc, ştiinţific — acele convingeri care sunt mai tari ca teoremele, ca stînca. (Le avem de la autorităţi mai mari.) Îndemnat de ele, voi şti mereu ce să fac, prin ele pot oricînd restabili rupta legătură cu Dumnezeu, şi bucuria; pe deasupra abisului, postul emiţător şi postul de recepţie pot intra instantaneu în comunicare.

În uşoara burniţă, de-a lungul străzii, înţeleg că nu se cuvine să facem nici un rău nimănui, că orice dezordine, mojicie, brutalitate, ceartă, enervare, dispreţ, jignire e de la diavol; că făptuirea binelui e maxima cea mai egoistă pentru că singură ea dă liniştea şi împăcarea cu sine; că buna purtare şi colecţionarea de fapte bune sunt acel unic al nostru avut de care putem oricînd dispune (nu poate fi luat la nici o percheziţie); că oricine putînd oricînd ajunge, de unul singur, într-o celulă de închisoare ori măcar pe un pat de spital ori să se pomenească fără somn la ora două noaptea (ora teribilă a lucidităţii), nimic nu e mai amarnic şi mai aproape de iad – folosind un vocabular strict egoist – decît amintirea faptelor urîte, rele, meschine; decît golul talanţilor nefolosiţi şi darurilor irosite; că aşadar se cuvine a face binele cît mai e timp, înainte de a se ajunge la starea în care nu mai rămîne decît a fi (modalităţi ale lui a fi: după moarte, în închisoare, pe patul de spital, în deznădăjduită- ori iremediabilă – singurătate, la însingurată bătrîneţe sau în registre minore: plimbîndu-ne pe stradă, aşteptînd la stop, puşi la refec în faţa unui ghişet); că, adunînd amintiri frumoase (dar nu regretul unor clipe de plăcere trecătoare, căci şi acela e chin), ne construim la drept vorbind noi înşine paradisul, care nu-i decît o sumă de fapte bune, de acţiuni nobile ori eroice, de purtări mărinimoase a căror aducere aminte e o sobă veşnic dulce şi caldă, un prilej de îndreptăţită şi calmă binefăcătoare mulţumire pentru a fi fost feriţi de schime şi josnicii; că siguranţă şi logică absolută nu avem, dar ştim întotdeauna ce se cade să facem, modest; ştim! Cu alte cuvinte, Dumnezeu e cu desăvîrşire absent în lume, dar e şi cu desăvîrşire prezent în lăuntrul nostru, aşa cum spune Kierkegaard, aşa cum a tunat şi Sf. Bonaventura; Dumnezeu este eminamente prezent sufletului ba şi chiar imediat cognoscibil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s