și toţi locuitorii pământului i se vor închina…

E drept că încă nu am auzit interpretări ale apocalisei care să menționeze internetul printre fiare, dar nu m-ar mira să apară (dacă nu cumva există deja).

Cei de la OnlineSchools cred că sîntem (pe cale de a deveni) obsedați de Facebook.

 

Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu… 🙂

Anunțuri

Cum rezumăm mesajul Bibliei într-o singură propoziție?

Întrebarea a fost pusă unor pastori și teologi. Nu mă așteptam la surprize citind răspunsurile și am avut dreptate. Majoritatea sînt în anostul stil prafuit dogmatic, dar nu lipsesc cîteva variații simpatice.

Varianta pragmatic umanistă: Apprenticing with Jesus to become human again.

Varianta telenovelist siropoasă: The Lover of our souls won’t let the romance die, but is rekindling it forever.

Varianta fantasy holywoodiană: Scripture tells us the story of how a Garden is transformed into a Garden City, but only after a dragon had turned that Garden into a howling wilderness, a haunt of owls and jackals, which lasted until an appointed warrior came to slay the dragon, giving up his life in the process, but with his blood effecting the transformation of the wilderness into the Garden City.

Ce pot să zic? Slavă Domnului că lipsește versiunea crestină right-credincioasă: God hates fags, abortion and evolution, but loves guns, tax-cuts and homeschooling. 🙂

Cît despre mine, promit să meditez o vreme și apoi să revin cu răspunsul la întrebare.

”Trăim împreună, sau murim împreună”

Merită să citiți povestea musulmanilor din Cairo, care după atacul asupra creștinilor din Alexandria (21 de morți), au hotărît să participe la slujba de crăciun din biserica coptă, ca scuturi vii, pentru a preveni alte atacuri ale extremiștilor. Un gest care arată că solidaritatea n-ar trebui să țină de a fi creștin, sau musulman, ci de a fi om, depășind mentalitatea tribală ”noi și/vs. ei”.

Nu pot să nu mă întreb, cîți creștini ar fi avut inițiativa să meargă într-o moschee pentru a-i proteja cu viețile lor pe musulmani, dacă ar fi fost cazul?

Misterioase sînt căile Domnului

Cînd citesc în aceeași zi mărturia entuziastă a unui creștin care își pierduse cheile dar le-a regăsit miraculos ca urmare a rugăciunii și relatarea tulburată a unui om care în încercarea disperată de a salva o familie prinsă de apele revărsate e nevoit să o abandoneze pe mamă și pe băiatul mai mare, pentru a salva viața celui mai mic, nu pot să nu mă întreb pe ce criterii decide Dumnezeu (în versiunea lui intervenționistă, populară) că merită să intervină prompt în chestiuni frivole și să ignore situații dramatice.

Yeah, God is Great. ”Dar copilașii? Cu ei cum rămîne?”


Deus Absconditus

Uitasem de Arghezi, dar l-am redescoperit recent pe un forum. Cu o poezie care exprimă o mai veche frustrare de-a mea. Enjoy.

Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă
În recea mea-ncruntată suferinţă.
Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghes,
Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.

De când s-a întocmit Sfânta Scriptură
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură
Şi anii mor şi veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, sub cer.

Când magii au purces după o stea,
Tu le vorbeai – şi se putea.
Când fu să plece şi Iosif,
Scris l-ai găsit în catastif
Şi i-ai trimis un înger de povaţă –
Şi îngerul stătu cu el de faţă.
Îngerii tăi grijeau pe vremea ceea
Şi pruncul şi bărbatul şi femeea.

Doar mie, Domnul, veşnicul şi bunul,
Nu mi-a trimis, de când mă rog, nici-unul…