Vatican: da evolutiei, nu ateismului

Cîteva din lucrurile spuse la conferința care a avut loc între 3 și 7 martie la Roma pentru a marca 150 de ani de la apariția cărții lui Charles Darwin, Originea speciilor.

– Vaticanul nu stă în calea realităților științifice

– declarațiile recente ale papei au afirmat deplina armonie dintre doctrina catolică și biologia evolutionară

– impresia că Sfîntul Scaun se opune evoluției este falsă

– nu există o incompatibilitate a priori între evoluție și mesajul Bibliei

– afirmația lui Richard Dawkins că evoluția demonstrează faptul că Dumnezeu nu există este absurdă

– cardinalul William Levada a criticat pe cei care au o interpretare fundamentalistă a Bibliei pe care o doresc predată în școli alături de evoluție sau în locul ei

-această conferință marchează sfîrșitul războiului de guerrilă împotriva evoluționismului pe care anumite părți ale ierarhiei eclesiastice îl purtau, simțindu-se protejate de papa Benedict.

– Gennaro Auletta, profesor la Universitatea Gregoriană a spus că Designul Inteligent nu este o teorie științifică, în ciuda faptului că pretinde asta

Din articolul Vatican says Evolution does not prove the non-existence of God apărut în Times Online.

A se citi si Evolution is not to blame for atheism de la Catholic News.

Anunțuri

12 gânduri despre „Vatican: da evolutiei, nu ateismului

  1. Cum ar putea armoniza Vaticanul raportul biblic al creatiei cu evolutia darwinista, altfel decat prin „reformularea”/”demitologizarea” textului biblic pentru a spune ceea ce de fapt neaga? Cand in „Facerea/Geneza” se spune ca Dumnezeu a modelat din tarana pamantului pe om si apoi dintr-o coasta a barbatului a format-o si pe femeie, cum poti sincroniza asta cu evolutia din maimuta si alte oratanii?

  2. Pare sa fie o retragere strategica doar. Pentru ca nu cred ca Biserica Catolica va adopta vreodata teoria evolutionista in forma ei pura, care nici nu exista de fapt fiind in continua imbunatatire (ca orice produs al stiintei). Se recunoaste doar ceva ce nu poate fi contrazis nu ceva de care esti convins. biserica vrea doar sa asimileze resultatele stiintei in doctrina proprie. (daca nu-l poti bate fa-ti-l prieten, sau asa ceva)

  3. La ultima predică catolică despre Genesa am auzit clar că nu este considerată altceva decât o alegorie asupra condiţiei umane. Nici nu ar putea fi altfel, dacă duci toate imaginile pâna la ultimele consecinţe. De exemplu, alungarea din Eden s-a făcut pentru a opri omul să mănânce din pomul vieţii, care pare să aibe puteri magice, superioare lui Dumnezeu. Altfel, cum ar putea un fruct să te facă nemuritor împotriva voinţei propriului tău Creator? Nu cred că e nevoie ca o biserică, oricare ar fi ea, să adopte o teorie ştiinţifică atât de complicat de înţeles (în forma actuală, dacă vrei să pricepi ceva, ar trebui să ştii genetică, biochimie, biologie moleculară etc.), dar de admis principiul în sine, pe înţelesul credincioşilor, e chiar folositor (deschide orizonturi noi în credinţă). Vaticanul nu se opune nici teoriei existenţei vieţii extraterestre – care pe la alţii provoacă adevărate erupţii contra Satanei şi a semnelor înşelătoare din ceruri.
    Scuze pentru intervenţie, reflexe catolice…

  4. acceptarea „evolutionismului” duce la inlocuirea teologiei naturale cu teologia naturii. (am mai zis asta pe undeva) -adica reformularea dogmelor in lumina stiintei (evolutioniste, desigur) – sau cel putin asa inteleg eu in momentul actual.

  5. Nu mi se pare a fi vreo legătură directă. Teologia nu poate fi doar un filler pentru ceea ce nu înţelegi foarte exact, iar când începi să înţelegi treci la altă teologie. O dogmă care se întinde mai mult decât trebuie este sancţionată prin dezertare. De ce ar trebui teologia să explice cum face Dumnezeu ceva, până la bits şi bytes, când anume o va face, de ce a ales aşa şi nu altfel? Vechea tentaţie de a pune teologia în rândul ştiinţelor, orgoliul raţiunii, bucuria şi siguranţa descoperirii mecanismelor repetabile, a algoritmilor, a formulelor care descriu fără să explice dar te lasă să crezi asta… Pentru o fiinţă, fie ea şi Supremă, şi mecanismele prin care trăieşte şi face nu ar trebui să existe un acelaşi organ constatator, fiind departamente diferite şi salarizare sensibil nemiscibilă. Reformularea dogmelor (dintr-o astfel de cauză) mi s-ar părea o greşeală. Dar nu ne întreabă de obicei nimeni.

  6. Că veni vorba de Genesa, cu care tocmai mă împăcasem… De ce nu am înţelege, ca Mary Shelley, şi poate ca orice banal dar din ce în ce mai admirabil părinte, că viaţa tocmai creată are o putere mai mare decât creatorul său, şi vrea să se desprindă pentru sine? Creatorul se vede atunci pus în faţa alegerii dacă moartea, ca bine, este sau nu necesară. Dacă viaţa, ca rău, este sau nu suportabilă. Şi nici Creatorul, o vreme, nu mai ştie foarte clar ce e rău şi ce e bine, până când e învins. Sau se lasă învins, ca să vadă ce are de gând viaţa, lăsată de capul ei nătâng şi totuşi adorabil (scuze faţă de feminişti, o viaţă două vieţi nu e invenţia mea, şi nu susţin că viaţa e blondă). Iubire şi enervare, iată partea oricărui creator.

  7. Mii de scuze, devin chiar mai enervant decât de obicei: Reformularea unor dogme, dintr-o astfel de cauză, e o dovadă că au fost şi rămân fatalmente greşite, şi după facelift. Nu trebuie reformulate, ci eradicate.
    Gata, tac!

  8. Ohooo. Tele- e-radicalule!
    Sa cred ca esti suparat pe dogme in general?
    Nu m-ar mira. Ducand logica ta mai departe ai putea ajunge la egalitatea dogma=lege (opusa harului). Ceea ce e un pas putin cam departe chiar si pentru teologi crestini mai indrazneti

  9. Dacă dogma presupune închistare, imuabilitate, şi nu seamănă cu postulatele mele, să dispară, primesc! Dar nu sunt un adept al logicii, poate doar al ducerii ei până la capăt în scop didactic (ca s-o facem de râs în faţa harului). Lăsând la o parte canibalizarea obiectului muncii, cu care prea puţini ar fi de acord, şi asumând îndrăzneala firească dacă vrei să-ţi dai cu părerea, mă refeream doar la unele dogme, şi nu neapărat doar la cele izbitor literaliste, sau care transformă alegoria în manual tehnic. Iar contrapunerea cu harul nu funcţionează, cred eu, atât de simplu, fie şi pentru faptul că până şi Leviticul poate fi combustibil. Personal, ca un consumator pe piaţa de dogme, nu mă opresc la cele care văd un pericol major în avansul cunoaşterii, sau a ce ni se pare că seamănă a cunoaştere, şi ajung să respingă evidenţa. Sigur că progresia asta a descompunerii dogmelor merge probabil de la periferie spre miez, unde e foarte posibil să rămânem doar cu postulatele şi cu speranţa în ele. Este ceea ce cred că înseamnă întrebarea din Evanghelie, referitor la câtă credinţă va mai găsi Fiul Omului. Părerea mea… pentru care primesc să fiu dat cu capul de pereţii blogurilor.

  10. Da am riscat cu simplificarea pentru ca voiam doar sa te provoc sa spui tot.
    Mi se pare ca ai largit putin aria dogmelor, eu ma gandeam la cele cateva nenegociabile pe care se bazeaza crestinismul oficial. Dar nu te contrazic in esenta.
    Ciudat ca intrebarea referitoare la credinta care mai ramane la urma mi-am pus-o de cand aveam fo 18 ani si ma framanta si acuma. Pentru ca nu accept explicatii simple la ea care sa respecte legile hermeneuticii sau cum s-o fi chemand stiinta. O tin asa ca o sursa de poezie-visare

  11. Nu, Sam, am restrâns aria dogmelor „atacate” la cele care au aspecte tehnologice. Pentru că, de fapt, ar mai trebui să dispară, după capul meu, şi altfel de dogme extrase din Biblie, din Tradiţie sau din senin, uneori cu un exces de pietate pe care oamenii nu ar avea voie să-l judece (dar eu, da!). Sau, ca să nu par prea extremist, le-aş păstra pentru unele firi mai poetice. Iată, ca să nu zici că mă ascund, mici exemplificări: dogmele zămislirii, ale ridicării cu trupul la cer, toată gama de filioquii…
    Privitor la ce mai rămâne la urmă, treaba cu postulatele e numai o variantă, care probabil va coexista cu tot felul de trăsnăi care se vor crede a fi credinţă. Adevărată şi adâncă. Din punctul meu de vedere, nu ar conta prea mult măsura în care ar fi greşite (iar ruleta nu e din lumea asta), ci atitudinea, curăţia, intensitatea, speranţa, curajul cu care măreşti miza.
    Ego te absolvo, dar altă dată să-mi faci cu ochiul, şi putem să ne batem şi în propriile noastre curţi, de ce să deranjăm vecinii! Cele bune tuturor (peace)!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s