Monopolul mîntuirii

Se întîmplă lucruri interesante la excluderea unor membri dintr-o biserică, mai ales dacă motivul sancțiunii nu este imoralitatea, ci de diferența opiniilor (la care adăugăm păcatul de neiertat: curajul de a le susține înaintea oricui), nerecunoașterea autorității eclesiale (adică infamia de a contrazice un cleric), etc.

Ca și cum excluderea în sine nu ar fi suficientă, se rostesc discursuri care caută să convingă audiența că odată cu pierderea calității de membru al respectivei comunități sau confesiuni, omul își pierde și mîntuirea. E știut că cele două vin la pachet, extra ecclesiam nulla salus. Este evocată imaginea staulului, a turmei, datoria de a păzi ușa (da, mai nou noi păzim Ușa, nu ea ne păzește pe noi), amenințarea lupilor rapitori. Mai subtil, sau mai de-a dreptul, ni se spune că cei dați afară nu s-au pus rău doar cu biserica, ci și cu Capul ei. Nu doar viitorul lor pămîntesc este sub semnul întrebării, ci și cel veșnic. Scopul acestor discursuri este dublu. Pe de o parte controlul, așa se întărește loialitatea celorlalți membri față de biserică. Ei se vor gîndi de două ori înainte de a face sau spune ceva pentru care riscă excluderea. Dar pe de altă parte, și asta mi se pare monstruos, se urmărește distrugerea speranței celor dați afară, iar uneori, dacă aceștia sînt mai slabi de înger, se și reușește.

M-a dus cu gîndul la un barbar obicei medieval. De regulă, creștinii cereau ca trupul celui mort să fie înmormîntat întreg, cu fața spre rasărit, pentru ca în ziua judecății, la învierea celor morți, să se poată ridica. Ce-au scornit ei, spre înspăimîntarea celor condamnați la moarte? Ca și cum execuția în sine nu era suficientă, în unele cazuri, condamnaților li se adăuga o pedeapsă post-mortem, dezmembrarea trupurilor. Mai tîrziu, spre folosul științei, trupurile erau date chirurgilor pentru disecții, dar motivul era același. Era un fel de a spune condamnatului: nu îți luăm doar viața, ci și speranța învierii. Sau cel puțin a învierii într-un trup neschilodit. Chiar dacă astăzi ni se pare ridicolă o asemenea pretenție, se pare că în epocă amenințarea funcționa foarte eficient.

Că această natură barbară a omului nu s-a sfiit să îmbrace uneori haina pioasă a creștinismului, stau mărturie Sinodul cadavrului, sau arderea pe rug, ca eretic, a oaselor lui John Wycliffe la 45 de ani de la moartea sa. Mesajul e limpede, nici mort nu scapi. Mîna lungă a bisericii te ajunge și dincolo de moarte.

Vorba lui Augustin:

Ce de oi sînt afară și ce de lupi înăuntru!

Anunțuri

2 gânduri despre „Monopolul mîntuirii

  1. Pingback: Articole interesante pe bloguri (2-8 martie) « Stiri Crestine - Fii un crestin informat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s