Imitatio Christi [3]

Dă-ți silința să fii răbdător și îngăduitor față de cusururile și metehnele celorlalți, oricare ar fi ele, căci nu ești nici pe departe scutit de multe altele, pe care cei dimprejurul tău sînt nevoiți și ei să le rabde de la tine. Cînd tu însuți nu te dovedești în stare de a-ți îndrepta purtările așa cum îți propui, de unde cutezanța de a cere ca altul să și le îndrepte pe ale lui, dupa voia bunului tău plac?

Thomas a Kempis

Punctul de vedere

Lucrările lui Felice Varini pot fi înțelese doar dacă le privești din locul potrivit. Cînd îți schimbi perspectiva, vraja se destramă. M-a dus cu gîndul la oameni, pe care uneori îi poți înțelege și le poți vedea frumusețea, numai dacă privești din perspectiva corectă. Pentru că cel care dintr-o parte pare un păstor bîlbîit și cam fricos, din cealaltă parte ar putea fi eliberatorul poporului din robie. Iar copilandrul firav cu păr bălai, ar putea fi regele lui Israel, cel care doboară uriașul. Și pescarul ăsta impulsiv, cu gura mare, ar putea fi piatră trainică în mîna Zidarului. Lista e lungă. Depinde de unde privești. 🙂

***

***

***

***

Debotezarea

„Eu, John Geoffrey Hunt, fiind supus în copilărie ritualului creștin al botezului, revoc astăzi public orice implicație a acelui ritual. Resping toate credinţele sale şi alte asemenea superstiții, în special credinţa perfidă că orice copil trebuie curăţat de păcatul originar”

Din certificatul de dez-botezare (sau răz-botezare, că tot mi-a amintit povestea asta de personajul acela Răspopitu’) al lui John Hunt, un ateu de 56 de ani care a ținut să protesteze astfel împotriva faptului că a fost făcut membru al bisericii fără consimțămîntul său. Mai multe în articolul din Telegraph.

Un zîmbet

„Un zîmbet nu costă nimic, dar dăruiește atît de mult. Îl îmbogățește pe cel care-l primește, fără a îl sărăci pe cel care-l oferă. Durează doar o clipă, dar uneori amintirea lui rămîne pentru totdeauna. Nimeni nu este atît de bogat sau puternic încît să se descurce fără el și nimeni nu este atît de sărac încît să nu fie îmbogățit de el. Un zîmbet aduce fericire în cămin, crește voia bună în afaceri și este parola prieteniei. Aduce odihna celor obosiți, inveselește pe cei descurajați, înseninează pe cei triști și este cel mai bun antidot al naturii pentru probleme. Totuși nu poate fi cumpărat, cerșit, împrumutat sau furat, pentru ca nu are valoare decît atunci cînd e dăruit. Unii oameni sînt prea obosiți să-ți mai zîmbească. Zîmbește-le tu, pentru că nimeni nu are mai multă nevoie de un zîmbet decît cei care nu mai pot zîmbi.”

rabbi Samson Raphael Hirsch

Imitatio Christi [2]

Cu cît mai adunat întru sine va fi cineva – cu cît mai limpezite cugetul și inima lui – cu atît mai ușor îi va fi să priceapă lucruri mai multe, mai înalte și mai nepatrunse, căci, pentru el, lumina înțelegerii vine de sus. O minte limpede, curată și statornică nu se risipește în mijlocul îndatoririlor zilnice – oricît de multe ar fi chemată să facă, căci pe toate le săvîrșeste cu gîndul la Dumnezeu, străduindu-se să scuture, din lăuntrul său, toată căutarea de sine.

Thomas a Kempis

Ecouri

Nu o dată mi-a fost dat să întîlnesc ecouri ale evangheliei în povestiri sau scrieri ale altor religii, unele mult mai vechi decît creștinismul. Am citit azi un koan zen, care mi-a amintit de cuvintele lui Pavel: „să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuși a zis: <Este mai ferice să dai decît să primești.>” [Fapte 20.35]

Maestrul Seisetsu din Kamakura avea atît de mulți discipoli încît școala în care îi învăța era supraaglomerată și neîncăpătoare. Umezu Seibei, un negustor din Edo, s-a hotărît să-i doneze cinci sute de monede de aur, numite ryo, pentru construcția unei școli mai mari. Așa că a adus banii înaintea învățătorului.

Seisetsu a spus: „În regulă. Îi primesc.

Umezu a dat învățătorului punga cu bani, dar nu era prea mulțumit de atitudinea acestuia. Un om putea trăi un an întreg cu trei ryo, iar el îi dăruise cinci sute și nici măcar nu i s-a mulțumit.

S-a întors spre maestru și i-a repetat cu subînțeles: „În punga aceea sînt cinci sute de ryo.”

„Mi-ai mai spus”, replică Seisetsu.

„Chiar dacă sînt un negustor bogat, totuși, cinci sute de ryo sînt o grămadă de bani.” spuse Umezu.

„Și vrei să-ți mulțumesc pentru ei?” întrebă Seisetsu.

„Ar cam fi cazul!” răspunse Umezu.

„De ce?” se miră Seisetsu. „Cel ce dăruiește ar trebui să fie recunoscător.”

Astăzi, Umezu ar fi devenit președinte de onoare, membru în boardul director al școlii și în comitetul bisericii, șef al vreunei comiții sau al unui departament anume înființat pentru dînsul. Probabil școala (sau măcar o catedră) ar fi purat numele său, gestul său (fără de care, nu-i așa, această școală nu ar exista) ar fi fost pomenit în toate discursurile rostite la ceremonia de inaugurare, iar o placă de marmură pusă la vedere pe perete ar fi amintit generațiilor viitoare de generozitatea sa.