Poemele morții

Japonezii au avut mereu o înțelegere mai bizară a onoarei, care în situații extreme mergea (în cazul samurailor) pînă la sinuciderea rituală, seppuku. Samuraiul care ajungea, de voie sau de nevoie, la acest gest era îmbăiat, îmbrăcat în haine albe și i se servea mîncarea favorită. La sfîrșitul mesei, pe farfurie era așezat cuțitul cu care cel în cauză urma să-și spintece abdomenul.

Partea finală a ritualului este însă interesantă. Ultimul lucru pe care samuraiul îl făcea, ca pregătire pentru moarte, era scrierea unui poem. În stilul concis, uneori ermetic, al poeziei tradiționale japoneze, căutau să exprime esența ultimelor trăiri. Am fost curios ce scriau oamenii cu cîteva clipe înaite de o moarte violentă. Iată cîteva exemple:

***

Insula veșniciei:
își usucă o țestoasă carapacea
în razele unui soare nou.

Baisei

***

Rămas bun
Trec, așa cum toate lucrurile o fac
Roua pe iarbă.

Banzan

***

Apele toamnei
acestei lumi m-au trezit
din beția mea.

Enryo

***

Tovarășul meu în cerurile morții
un cuc.

Fufu

***

Pe o petală de lotus
roua dimineții
se micșorează.

Fuso

***

Zăpada de ieri
care cădea ca petalele de cireș
e încă o dată apă.

Gozan

***

Vîntul tandru deasupra zăpezii
topește multe feluri
de suferință.

Kyutaro

***

Cădeți, petale de prun, cădeți
și lăsați în urmă amintirea
parfumului.

Minteisengan

***

Cînd vîntul de toamnă suflă
nici măcar o frunză nu rămîne
așa cum era.

Togyu

Anunțuri

2 gânduri despre „Poemele morții

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s