În căutarea bisericii perfecte

Una din adăugirile cele mai interesante pe care le-a facut Sf Benedict la regulile ce rînduiau viața monahală pînă la el, a fost stabilitas loci. Rămînerea într-un singur loc. Pe lîngă legămintele sărăciei, castității și ascultării, novicele se angaja să rămînă pentru tot restul vieții în aceeași mînăstire. Comentînd această regulă, Thomas Merton spune că rostul ei este să-l elibereze pe călugăr de speranța deșartă că rătăcind din loc în loc va descoperi mînăstirea perfectă.

Iluzia bisericii perfecte a hrănit multe mișcări restauraționiste sau reformatoare și cred că este una din cauzele fărîmițării excesive a creștinismului contemporan. Totul pornește de la o idealizare a bisericii primare, vîrsta de aur a creștinismului, către care se intorc  nostalgic toate privirile. Printr-o lectură naivă, superficială sau selectivă a Noului Testament, este întreținută o imagine utopică a bisericii apostolilor, numai bună de pus în contrast cu bubele propriei biserici. Rețeta perfectă pentru a demonstra cît de departe sîntem de „idealul biblic” și cît de necesar este să ne întoarcem la el.

În realitate, biserica din timpul vieții apostolilor era atît de departe de acest scenariu fantezist, încît mulți din „sfinții” care azi își proclamă dezamagirea față de biserica lor ar suferi un șoc intrînd într-o comunitate din primul secol, cea din Corint, de exemplu. Găsim acolo toată lista de frustrări ce ne încearcă azi în propriile biserici. Avem erezii năucitoare predicate cu mare pricepere, imoralitate, dar și legalism, obiceiuri bizare, lupte pentru putere, contestarea autorității apostolilor, campanii de discreditare, lideri care se considerau stăpîni, comitete care se simțeau obligate să cheme la ordine (Petru, chemat să dea explicații pentru vizita la Corneliu), strategii de imagine (Pavel, pus să împlinească ritualuri în templu pentru a demonstra iudeilor ca el nu predică ceea ce de fapt predica), bîrfă, ipocrizie (vai, chiar si printre apostoli), trădare, ceartă, dezbinări, procese prin tribunalele vremii, apostazie, zile cînd erau atît de duhovnicești de nu se mai înțelegea om cu om si zile cînd erau atît de lumești încît unii erau deja beți înainte ca alții să apuce să mănînce, etc.

Nu există biserică perfectă. Nu a existat niciodată. Iar căutarea ei poate fi continuă sursă a dezamăgirilor, sau dimpotrivă, ocazie de limpezire, precum călătoria eroului din povestea lui Creangă despre prostia omenească.

Anunțuri

3 gânduri despre „În căutarea bisericii perfecte

  1. Imi place calitatea materialului din articol.
    Mi-ar fi placut sa aflu parerea Dvs despre cei dezamagiti de ideea de biserica in general. Cei care nu-si mai propun sa o caute pe cea ideala ci pur si simplu traiesc intr-o comunitate greu de localizat geofizic sau ideologic.
    Pentru ca mie imi pare ca cei de felul asta sunt din ce in ce mai multi si ar putea deveni „biserica” past- (nu post) -modernista

  2. @ Pro(-)scris
    Nu votezi. 🙂
    Sau votezi cu cea mai apropiata de inima/mintea ta, chiar dacă nu e tocmai ce-ar trebui să fie.

    @ thisisnotme
    Mulțumesc pentru apreciere.
    Eu cred că biserica (în forma ei instituționalizată) și-a trăit traiul. Creștinismul va supraviețui numai in măsura în care va redeveni o Cale (Fapte 22.4;24.14;24.22).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s