Iar problema lui Eli, Eli

“Prefer să cred în Dumnezeu decît să-L văd în toată slava sa.” - Paul Valery (Scrisoarea doamnei Emilie Teste)

Dumnezeu, care l-a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e cu totul absent şi pentru noi?
Un lucru pe care nu vrem să-l înţelegem, pe care nu-l înţelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înţelege ei, ce nu putem înţelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu.
Dacă în piaţă ar apărea dintr-odată şi din senin o uriaşă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s-ar năpusti să vadă şi ar pricepe că nu e lucru obişnuit.
Credinţa, pocăinţa în felul acesta ar fi prea uşoare. Mură-n gură. Na-ţi paraua, dă-mi sarmaua.
Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că – mai rău decît atît – scenariul se desfăşoară als ob am fi nu numai pe deplin abandonaţi ci şi că — pe deasupra, colac peste pupăză — pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place – zice-s-ar – să acumuleze piedicile, să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate.
Drumurile care duc spre credinţă poartă aceleaşi nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun.
Dostoievski: dacă Dumnezeu n-a coborît de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrîngerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede şi dîndu-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala.
Cînd i se spunea Domnului pe Golgota: mîntuieşte-te pe tine şi atunci vom crede, greşeala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca în temeiul unei confuzii de termeni. Dacă s-ar fi coborît de pe cruce nu mai era nevoie să se creadă, ar fi avut loc doar recunoaşterea unui fapt (ca în cazul papagalului roşu: coborîrea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal roşu).
Ni se cere – invitaţie la temerară vitejie şi palpitantă aventură -ceva mai tainic şi mai ciudat: să contestăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt.

Pe căi ocolite lucrează. Căi de nepătruns zic Francezii. Iar Englezii şi mai precis: se mişcă într-un mod misterios.

Leon Bloy: „O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te răstignesc şi-i răstigneşti pe cei ce te iubesc!”

]]> http://monologhia.wordpress.com/2012/01/21/in-cautarea-papagalului-rosu-steinhard-despre-credinta-1/feed/ 0 alteritas http://monologhia.wordpress.com/2012/01/16/pink-floyd-live-at-pompeii-1972/ http://monologhia.wordpress.com/2012/01/16/pink-floyd-live-at-pompeii-1972/#comments Mon, 16 Jan 2012 03:07:11 +0000 alteritas http://monologhia.wordpress.com/?p=574 ]]>

Set the Controls for the Heart of the Sun

Se putea și mai rău. Să spun drept, pentru cine cunoaște cît de cît creștinismul nord-american contemporan, sondajul ăsta nu aduce mari surprize. Merită însă să citiți articolul care detaliază rezultatele ca să vedeți ce diferență face vîrsta, educația, mărimea bisericii păstorite sau zona geografică în care se află. Și desigur, dacă se consideră evangelical, sau doar mainline.

Uimitor ce salt la cei cu graduate degree. De fapt, depinde de unde privești. Alții s-ar lamenta cum îi corupe educația pe pastori. Se confirmă astfel dictonul care bîntuie prin unele zone ale neo-protestantismului (cel puțin în varianta lui românească): dacă vrei să ai copii / tineri (sau pastori în cazul de față) “credincioși”, ține-i departe de școală.

]]> http://monologhia.wordpress.com/2012/01/14/pomul-cunostintelor/feed/ 1 alteritas poll http://monologhia.wordpress.com/2012/01/13/ipocrizii/ http://monologhia.wordpress.com/2012/01/13/ipocrizii/#comments Thu, 12 Jan 2012 23:15:19 +0000 alteritas http://monologhia.wordpress.com/?p=559 ]]>

Recentele comentarii ale papei despre homosexualitate mi-au adus aminte de o altă enormitate citită de curînd. Zice-se, nu de către oricine ci de episcopul de Cordoba (care la rîndul lui a aflat de la nimeni altul presedintele Consiliului Pontifical pentru Familie (știu, incă o paranteză, dar ridicolul situației mă face să nu mă pot abține: un celibatar prezidează autoritatea catolică ce-și dă autoritar cu părerea despre familie și are pretenția să controleze ce se întîmplă în paturile altora), cardinalul Antonelli), că există o conspirație mondială care intenționează ca în următorii 20 de ani să transforme jumătate din populația lumii în homosexuali. De cretinism nu-i suspectez pe ierarhii catolici (deși admit că mă pot înșela), prin  urmare afirmațiile astea grotești au alt rost.

Era și timpul pentru un nou bau-bau care să sperie băiețeii suficient de tare încît să alerge înapoi în brațele (primitoare ale) preoților. Vorba ceea, lăsați copilașii să vină la mine. Da, mă așteptam la mai multă subtilitate din partea catolicilor, dar pesemne trăim timpuri disperate, care cer discursuri disperate.

Greață.

din The New Yorker

În cele din urmă, la a treia încercare (de unde se vede cît de importantă e perseverența atunci cînd credința îți este pusă la test), Biserica Kopimistă a fost recunoscută oficial în Suedia.

Simbolurile ei sacre, CTRL+C CTRL+V, sînt atît de larg folosite încît s-ar putea ca mulți să constate cu stupoare că sînt kopimiști de-o viață și habar n-aveau.

“For the Church of Kopimism, information is holy and copying is a sacrament. Information holds a value, in itself and in what it contains and the value multiplies through copying. Therefore copying is central for the organisation and its members,” zice fondatorul.

Amen.