Întâmplător am vizionat foarte recent cea mai mare parte a clipurilor.
Mi-a rămas ca temă acasă simplificarea făcută de scriitoarea Margaret Atwood: aplecarea noastră spre supranatural ține de două atribute: dorințele neîmplinite și frica nestăpânită.
Cerul, spune cineva, este ceea ce ne dorim și nu putem avea iar iadul e ceea ce nu ne dorim și nu putem evita.
Sunt foarte atractive dpdv intelectual majoritatea motivațiilor pentru care nu cred în Dumnezeu cei din clipuri. Ar fi aiurea să nu le dai dreptate. Nu poți raționaliza ceva ce nu respectă aparent legile naturale. Creierul nostru logic nu poate considera ideea de Dumnezeu mult peste cea a hobbit-ilor: o creație a imaginației.
Undeva la capătul căutărilor, acolo unde se termină toate argumentele teo-logice își va avea sens întrebarea dacă va mai găsi credință la întoarcere cel care a inițiat-o. Pentru că atunci credința ar trebui să se cristalizeze în starea ei pură, stare greu de imaginat ca fiind suportabilă.
Mai cred și în varianta favorabilă celor care cred și anume cea în care ateismul va înceta să mai fie atractiv pentru că nu va reuși să recupereze timpul pierdut pentru a re-crea bogăția culturală lăsată de mii de ani de aparentă suspendare a logicii.
Întâmplător am vizionat foarte recent cea mai mare parte a clipurilor.
Mi-a rămas ca temă acasă simplificarea făcută de scriitoarea Margaret Atwood: aplecarea noastră spre supranatural ține de două atribute: dorințele neîmplinite și frica nestăpânită.
Cerul, spune cineva, este ceea ce ne dorim și nu putem avea iar iadul e ceea ce nu ne dorim și nu putem evita.
Sunt foarte atractive dpdv intelectual majoritatea motivațiilor pentru care nu cred în Dumnezeu cei din clipuri. Ar fi aiurea să nu le dai dreptate. Nu poți raționaliza ceva ce nu respectă aparent legile naturale. Creierul nostru logic nu poate considera ideea de Dumnezeu mult peste cea a hobbit-ilor: o creație a imaginației.
Undeva la capătul căutărilor, acolo unde se termină toate argumentele teo-logice își va avea sens întrebarea dacă va mai găsi credință la întoarcere cel care a inițiat-o. Pentru că atunci credința ar trebui să se cristalizeze în starea ei pură, stare greu de imaginat ca fiind suportabilă.
Mai cred și în varianta favorabilă celor care cred și anume cea în care ateismul va înceta să mai fie atractiv pentru că nu va reuși să recupereze timpul pierdut pentru a re-crea bogăția culturală lăsată de mii de ani de aparentă suspendare a logicii.
Credința în stare pură? Vorba românului, aș vrea s-o văd și pe-asta.
Poate dacă-i dăm și ateismului cîteva milenii, ne-ar lăsa și el ceva bogăție culturală. Asta însă nu e cu putință. Cel puțin nu încă.